Mihailich Gyozo – (1887- 1966) – s-a născut la Recaș. Tatăl lui a fost notar la Recaș. La vârsta de 8 ani a rămas orfan. Studiile medii le-a urmat în Ungaria, fiind sprijit financiar de sora mai mare. După ce a absolvit liceul s-a înscris la Universitatea Politehnică Regală din Budapesta, pe care a absolvit-o cu rezultate foarte bune. După ce și-a obținut diploma de inginer devine asistent universitar la Catedra de Construcții de poduri, Universitatea din Budapesta.
De-a lungul carierei a ocupat mai multe funcţii în viaţa universitară: decan, rectorul universităţii. În anul 1930, pe lângă facultatea la care lucrează, înfiinţează un laborator pentru analiza structurilor de fier beton, acesta având un rol important în rezolvarea problemelor teoretice şi practice legate de construirea structurilor de fier beton din Ungaria. În anul 1938 este ales membru corespondent al Academiei Ungare de Ştiinţă, în anul 1949 devine membru deplin. În 1941 înfiinţează Institutul pentru perfecţionarea inginerilor, fiindu-i şi primul director. Institutul funcţionează şi în zilele noastre. Este primul conducător al Secţiei de ştiinţe tehnice a reorganizatei Academii (1949-1953), este organizatorul, mai apoi, până în anul pensionării, preşedintele Comisiei de ştiinţe ale construcţiilor, înfiinţată în cadrul acesteia. Ca inginer proiectant a realizat mai multe opere excepţionale. Prima lucrare deosebită, păstrată până în zilele noastre, este podul Decebal din Timişoara proiectat în anul 1909; proiectul a fost distins la Expoziţia Mondială din anul 1910 de la Paris cu o diplomă de merit, deoarece era, la vremea aceea, podul din grinzi de fier beton cu cea mai mare deschidere.
Alte opere însemnate sunt: depozitul de cereale de la Szeged construit din fier beton (1922), proiectele mai multor poduri şi hale, podul rutier de peste râul Tisa de la Szolnok cu structură de oţel, podurile de fier beton de la Berekböszörmény şi Tămaşda, garajul de autobuze de pe strada József Szabó din Budapesta, planurile pentru întărirea structurii de rezistenţă şi lăţire a cunoscutului pod Margit din Budapesta, noul pod rutier de peste Tisa de la Szeged.
Este membru fondator (din 1931) şi face parte din conducerea IVBH de la Zürich (Organizaţia Mondială a Construcţiei Podurilor şi Structurilor Înalte), preşedintele Comisiei de Inginerie şi Construcţii din Fier Beton din Ungaria (1931), preşedintele Asociaţiei pentru Studiul Materialelor (1934-39), preşedintele Camerei Maghiare de Inginerie (1936-42), membru al camerei superioare a Parlamentului maghiar (1940-41), vicepreşedintele Consiliului Naţional al Ştiinţelor Naturii (1941-45) etc.
Pentru activitatea desfăşurată a primit mai multe distincţii de stat: cea mai însemnată dintre acestea fiind distincţia Kossuth, acordată în 1948.
Este doctor honoris causa al Universităţii Tehnice din Budapesta (1948) şi al Universităţii Tehnice din Dresda (1954).
Se pensionează în anul 1957. Trece în nefiinţă la Budapesta în anul 1966.
