S-a născut în martie 1858, în orașul Recaș, într-o familie de șvabi cu rădăcini adânci. Ambițios și talentat, tânărul Jozsef a urmat școala gimnazială și liceul în vibrantul oraș Timișoara, pentru ca între 1877 și 1881 să fie student al prestigioasei Universități din Budapesta. Odată absolvent, și-a obținut diploma de notar și s-a întors cu entuziasm la Timișoara, pregătit să își înceapă cariera.
Începând din 1881, Geml s-a dedicat administrației locale, ocupând un post important în primăria Timișoarei în timpul mandatului primarului János Török. A continuat să contribuie cu pasiune și profesionalism și în perioada în care Karoly Telbisz conducea orașul. Munca sa asiduă și dedicarea i-au adus, în 1896, poziția mult râvnită de notar superior, pregătindu-l pentru noi provocări administrative.
În 1914, după un impresionant mandat de 29 de ani, Karoly Telbisz își încheie activitatea la conducerea Timișoarei. La doar 56 de ani, Jozsef Geml preia frâiele orașului, însă provocările ce îl așteptau erau departe de a fi ușoare. Europa era deja cuprinsă de flăcările Primului Război Mondial, iar prima mare încercare a primarului a fost să gestioneze explozia prețurilor la bunurile de larg consum, o problemă acută pentru locuitorii orașului.
În aceeași lună august, Geml reorganizează administrația locală, stabilind ca orașul să fie guvernat de trei organisme: Congregația Municipală, Consiliul (echivalentul senatului municipal) și Notariatul, consolidând astfel structura decizională a Timișoarei.
Pe măsură ce războiul avansa, în septembrie 1916 este decretată starea de asediu, iar Primăria devine un sprijin vital pentru armată și răniți. Primarul Geml propune transformarea unor școli în spitale, mobilizând resurse pentru criza umanitară ce lovise orașul.
Printre realizările sale majore se numără finalizarea Podului Traian, început de administrația anterioară și terminat în 1916, care, deși a fost deschis traficului abia în 1917, a devenit o arteră importantă a orașului. Tot în timpul mandatului său a fost dat în folosință și Podul de Fier. Cu o înălțime prea mare pentru mașini, acesta a rămas însă doar pod pietonal, deoarece construirea rampelor de acces ar fi afectat grav casele din jur.
Ultimii ani de mandat au fost însă tensionați, cu numeroase proteste, cea mai violentă manifestare având loc pe 29 mai 1917. Abia în ultimul an de primărie a venit liniștea odată cu încheierea războiului și apropiata trecere a orașului sub administrație românească. La 1 septembrie 1919, Geml predă ștafeta lui Stan Vidrighin.
În cei cinci ani cât a fost primar, Jozsef Geml a pus bazele dezvoltării Timișoarei, chiar și în condițiile dificile ale războiului, oferind facilități pentru investitori. Orașul s-a mândrit cu 11 km de linii de tramvai, 38 de vagoane, 200 de posturi telefonice și 26 de hectare de parcuri amenajate.
După retragerea din viața politică, Geml a ales să scrie, lăsând în urmă lucrarea fascinantă „Vechea Timișoară în ultima jumătate de secol”. Publicată în 1927 în doar 100 de exemplare, această carte, împărțită în 29 de capitole, oferă o privire detaliată asupra orașului între 1870 și 1920. Ea a fost reeditată în 2017, cu peste 470 de pagini și numeroase ilustrații inedite.
Jozsef Geml s-a stins din viață la 3 aprilie 1929 și este trecut în veci în cimitirul din cartierul Freidorf, lăsând în urmă o moștenire importantă pentru Timișoara.
