Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Biserica ortodoxă de la Nadăş, judeţul Timiş, a renăscut după ce la începutul anilor 2000 părea să dispară efectiv. Nu mai avea decât zidul dintr-o parte, fără acoperiş, iar în interior creştea iarba, fiind pregătită de demolare. Satul Nadăş, aflat la 15 kilometri de Recaş, nu mai există ca localitate din 1992, când a fost declarat oficial sat depopulat. În 2003, câţiva fii ai satului şi-au construit case de vacanţă, iar cu această ocazie au decis să organizeze din nou ruga de Rusalii.

La prima rugă erau în jur de 40 de persoane, dar apoi numărul foştilor nădăşeni a tot crescut. Slujbele erau ţinute de către preotul de la Recaş, printre ruinele bisericii construite în 1898.

Aflat într-o zonă pitorească, pe dealurile Recaşului, Nadăş a început să fie din nou populat. Cei mai mulţi timişoreni şi-au ridicat aici case de vacanţă şi astfel biserica a primit o nouă şansă. Un prim pas a fost reînfiinţarea Parohiei Nadăului, prin reactivarea Chiliei Nadăş care aparţine de satul vecin Herneacova.

Cu ajutorul localnicilor, din sponsorizări, dar şi a Mitropoliei Banatului, biserica ortodoxă din Nadăş e pe cale să fie restaurată. Lăcaşul iniţial a fost conservat, apoi s-au făcut lucrări de consolidare, s-a reconstruit zidul lipsă şi s-a pus din nou acoperiş. Mai rămâne să se refacă turnul, să se monteze geamuri şi uşi şi să fie adus mobilier.

Biserica ortodoxă actuală a fost construită în anul 1898 când a fost demolată vechea biserică de lemn. Noul edificiu religios a fost construit din cărămidă de către antreprenorul Gheorghe Heger. Biserica respecta caracteristicile stilului baroc vienez, larg răspândit în această parte a ţării. Turnul a fost construit din cărămidă si acoperit cu tablă iar bolta semicilindrica tot din cărămidă.

Nu a fost pictată ci numai zugravită. Biserica a fost antesfinţită de către protopopul Victor Faur în anul 1962 şi a avut hramul Sfântului Gheorghe.

De-a lungul timpului, biserica a fost restaurată, prin strădania preoţilor parohi în mai multe rânduri. Renovări au avut loc în anii: 1926, 1961 şi 1967. Spre sfârşitul anilor 80 pe fondul depopulării satului, biserica este demolată parţial.

Ultima actualizare: 16:39 | 1.10.2025

Meniu
Formular Sesizare

    Alege pe hartă:

    Dați clic pe locația dorită pe hartă pentru a o selecta.
    După ce ați ales locația, un marcaj albastru va apărea pentru a indica poziția selectată.

    ResponsiveVoice used under Non-Commercial License

    Funcția de selectare și ascultare a textului de pe site permite utilizatorilor să evidențieze orice fragment de text și să-l asculte în format audio. Tot ce trebuie să faceți este să selectați textul pe care doriți să îl auziți și să apăsați pe butonul "Ascultă textul" care va apărea automat pe ecran atunci când un text este selectat.

    Sari la conținut
    Website primăria Recaș județul Timiș
    Politica de confidențialitate

    Site-ul nostru utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a respecta cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate