Istoric

Cea mai veche mențiune despre Recaș datează din 1318. Încă din Evul Mediu se numește ca și în prezent (Rekas la 1450). Numele său are o rădăcină slavă („rika”=pârâu), dar există dovezi că satul era valah. Astfel, istoricul Nicolae Ilieșu arată că la 1359, la Recaș s-au așezat mai multe familii de români din Moldova, care au primit pământ și privilegii de la regele Ludovic cel Mare, fără să fie obligați să renunțe la ortodoxie. Dar puțin mai târziu primesc aceleași drepturi și mai mulți bulgari, așadar compoziția etnică a fost mai variată.

S-a remarcat de timpuriu ca centru important în regiune. La 1470 exista un oppidum Rekas, care cuprindea 20 de localități. A primit așadar privilegii de oraș și exista aici chiar și o vamă. La 1650 sunt așezați la Recaș sârbi din zona Bacica. Localnicii i-au numit „șocați”, pentru că erau de religie catolică și conform unor opinii ar fi fost croați.

În urma valurilor de colonizare, la mijlocul secolului XVII se formaseră trei așezări distincte: Recașul Valahilor (Vlașnița), Recașul Șocaților (al sârbilor) și Recașul Bulgaria. Românii au avut o amplasare mai puțin favorabilă, aproape de râul Timiș, în zona gării de azi. Din cauza inundațiilor frecvente, dar și a conflictelor cu sârbii, românii au fost nevoiți să se mute, mulți dintre ei stabilindu-se în localitatea vecină Izvin. Prin urmare, atunci când habsburgii cuceresc Banatul și întocmesc primul recensământ, Recașul Valah apare ca depopulat.

Sub habsburgi, Recașul a cunoscut o nouă etapă de dezvoltare iar colonizările au continuat. La 1764, administratorul Koll aduce un număr mare de coloniști germani, care formează nucleul Recașului german. Până în 1786 se așează la Recaș mai multe valuri de emigranți șvabi în căutarea unui trai mai bun. După ce Banatul trece sub administrație maghiară, are loc și un proces de maghiarizare și colonizare cu maghiari. Maghiarizarea începe efectiv pe la 1809, iar cel mai mare val de coloniști maghiari se așează la Recaș la 1899. La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, Recașul cunoaște o perioadă de dezvoltare fără precedent, polarizând viața socială și economică din zonă (reședință de pretură, judecătorie, birou de carte funciară, percepție). În 1894 a fost construită fabrica de cărămidă cu 100 de angajați, iar în anul 1902 a apărut primul ziar german “Temesrekaser Zeitung” cu ediții săptămânale. În perioada interbelică, Recașul dispunea de școală primară, școală confesională catolică, cazinou, asociația pompierilor, cerc agricol german și club sportiv.

În perioada socialistă, Recașul a avut statutul de comună cu 6 sate aparținătoare (Izvin, Bazoș, Petrovaselo, Herneacova, Stanciova și Nadăș).

În urma unui referendum local și a îndeplinirii condițiilor administrative necesare, localitatea Recaș a dobândit în anul 2004 statutul de oraș.

English EN German DE Hungarian HU Romanian RO Serbian SR