Personalitati
ION COJAR (1931-2009)
În cea mai frumoasă constelaţie a cerurilor de iarnă, (9.01.1931) la Recaş, a văzut lumina zilei, cel căruia destinul i-a hărăzit un drum deosebit în viaţă şi i-a purtat paşii departe de locurile natale. A fost actor, regizor, director la Teatru Mic din Bucureşti (1969-1972), director general al Teatrului Naţional I L Caragiale Bucureşti (1997-2001), profesor universitar la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti. În anul 1999 i s-a conferit titlul de cetăţean de onoare al comunei Recaş, iar în 2001 este decorat cu ordinul „Steaua României în grad de ofiţer”. În 2005 primeşte o diplomă de excelenţă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale din Bucureşti la împlinirea a 50 de ani de activitate pedagogică, tot în acelaşi an i se acordă titlul de Doctor Honoris Causa de către Universitatea de Artă Teatrala din Târgu-Mureş.
Chiar şi numai întâlnirile în gând cu domnia sa, sunt pentru noi, recăşenii, o veşnică sărbătoare a spiritului, pe care întotdeauna o salutăm, o preţuim şi ne străduim să o prelungim, de-a lungul fiecărei generaţii.
ELEK SCHWARTZ
Născut la Recaş în 1908. A bătut mingea la Recaş, a jucat la Clubul Atletic Timişoara, la Kadima, Formaţia Evreilor din Timişoara. A cunoscut consacrarea la marea echipă a Ripensiei Timişoara. În 1932, pleacă într-un turneu cu Ripensia la Paris, nu s-a mai întors niciodată în România. Se stabileşte în Franţa, unde îşi începe fabuloasa carieră de antrenor. În 1957, Elek, preia Naţionala Olandei timp de 7 sezoane. Din Olanda a plecat la celebra echipă Benfica Lisabona, pe care în 1965 a condus-o în finala Cupei Campionilor Europeni. Este primul antrenor român care a disputat o finală a Cupei Campionilor Europeni şi primul antrenor cărui i s-a spus mister. A murit în anul 2000.
IOCA COSIC
s-a născut şi a trecut la cele veşnice la Recaş. A lucrat în administraţia de stat, îndeplinind funcţia de notar comunal, a fost dascăl şi inspector şcolar. În contextul muncii culturale, a reînviat activitatea societăţii corale şi de lectură a croaţilor. A colaborat la periodice literare din ţară şi străinătate. A publicat zeci de colinde locale.
EMILIA LUNGU
A trăit la Recaş, este prima învăţătoare româncă din Banat, a înfiinţat în anul 1874 prima şcoală de fete în limba română din Banat. Este prima romancieră din literatura română, şi prima ziaristă profesionistă din Banat şi Ardeal. Este înmormântată la cimitirul din Calea Buziaşului din Timişoara. Pentru că nu a reuşit să obţină concesiuni pentru înfiinţarea şcolii de fete la Timişoara, Emilia Lungu a apelat la doctorul Pavel Vasici-Ungureanu şi la episcopul Meţianu din Arad şi, cu ajutorul acestora, a reuşit să înfiinţeze şcoala de fete într-un sat din apropierea Timişoarei, la Izvin, în 1874. Cu toate că nu absolvise cursurile de profil, datorită pregătirii ei superioare, ea a fost numită învăţătoare în noua şcoală, devenind astfel prima învăţătoare româncă din Banat. Timp de doi ani a predat la Izvin, timp în care a urmat şi cursurile Institutului pedagogic din Arad, iar după 4 ani a primit titlul de învăţătoare.
